Conștiința de sine: subiectul „abstract” din care pornesc, de fapt, toate durerile noastre

De fiecare dată când vorbesc despre conștiința de sine, aud aceeași reacție.

„E prea abstract.” „E greu de înțeles.” „E prea vag” „Nu e ceva care îi doare pe oameni, Iulia. Oamenii vin pentru anxietate, pentru relații, pentru burnout, pentru lucruri concrete.”

Am auzit aceste lucruri de foarte multe ori în ultimii doi ani. Și, cu toate astea, mă încăpățânez să construiesc programe despre conștiința de sine. Iată de ce:

Ce este, de fapt, conștiința de sine

Hai să scoatem cuvântul din zona abstractă.

Conștiința de sine înseamnă să știi ce se întâmplă în tine în timp ce ți se întâmplă. Să observi emoția în momentul în care apare, nu la trei zile după ce ai reacționat. Să recunoști tiparul înainte să te ducă din nou în același loc. Să înțelegi de ce spui „da” când vrei să spui „nu”, de ce te enervează exact acel lucru, de ce alegi mereu același tip de partener, de ce te sabotezi fix când lucrurile încep să meargă bine.

Cu conștiință de sine, viața ta îți aparține. O trăiești din alegere, în controlul tău. Fără ea, viața se trăiește singură, prin tine, după automatisme și tipare pe care le-ai învățat cândva și pe care le repeți fără să îți dai seama. Ești ca o barcă în bătaia vântului, dusă de fiecare curent, convinsă că ea alege direcția.

Așa arată, în concret, diferența. Iar acum ajungem la partea pe care puțini o spun.

Durerile „la modă” au toate aceeași rădăcină

Trăim într-o vreme în care se vorbește mult despre sănătate mintală, și e un lucru bun. Anxietate, relații toxice, atașament, burnout, limite, vindecarea copilului interior. Sunt subiecte care se poartă, despre care se scrie peste tot.

Ce observ eu, după peste 27 de ani în cabinet, este că aproape toate aceste dureri au un numitor comun. Nu apar din senin. Cresc, în marea majoritate a cazurilor, din același sol: lipsa conștiinței de sine.

Rămâi în relația care te consumă pentru că nu îți vezi tiparul care te ține acolo. Te epuizezi spunând „da” la tot pentru că nu ești conștient de frica din spatele acelui „da”. Anxietatea te copleșește pentru că nu recunoști ce o declanșează și te trezești mereu în mijlocul ei. Repeți aceleași greșeli în dragoste pentru că harta după care iubești rămâne invizibilă pentru tine.

De aceea mă încăpățânez. Nu pentru că am un moft teoretic cu un concept la care țin. Ci pentru că am convingerea profundă că a fi conștient de tine însuți stă la baza oricărei vieți trăite autentic. Și pentru că lucrul asupra durerii de suprafață, fără lucrul asupra rădăcinii, aduce o ușurare care ține până data viitoare.

Ce am văzut în ultimii doi ani

Convingerea nu ar fi de ajuns dacă nu aș fi văzut, cu ochii mei, ce se întâmplă când oamenii înțeleg asta.

În ultimii doi ani, în programul „Mentorat pentru viață - pașaport pentru succes”, am avut privilegiul să însoțesc oameni în exact acest drum. Am văzut cum cineva care venise convins că problema lui este „că nu are noroc în relații” a descoperit tiparul care îl conducea și a început, pentru prima dată, să aleagă diferit. Am văzut oameni care credeau că sunt „pur și simplu anxioși” înțelegând de unde vine, de fapt, neliniștea lor, și recăpătându-și liniștea. Am văzut oameni care se pierduseră complet în rolurile pe care le jucau pentru ceilalți redescoperind cine sunt.

Momentul în care cineva înțelege, cu adevărat, cât de importantă este conștiința de sine este întotdeauna același: este clipa în care realizează că majoritatea celorlalte dureri, cele „la modă”, vin de aici. Din a trăi în bătaia vântului, fără să te vezi pe tine.

Poțiunile de la Vrăjitorul din Oz

La absolvirea celui de-al doilea an am făcut ceva care spune, poate, totul despre acest drum.

Ne-am jucat cu povestea Vrăjitorului din Oz, aceea în care fiecare personaj pornește la drum ca să ceară ce credea că îi lipsește și descoperă, la capăt, că avea deja totul în el. Fiecare absolvent a primit „poțiunea” lui vindecătoare, sub forma unei melodii alese special pentru el, pentru drumul pe care îl parcursese și pentru omul care devenise. Cu tot cu schemă de tratament, jucăușă: una dimineața, una la prânz, una seara.

Cântecele nu au fost alese la întâmplare. Fiecare melodie oglindea povestea unei transformări, felul în care omul acela se întâlnise, în sfârșit, cu el însuși. Iar când le-am dăruit, s-a văzut limpede un lucru: conștiința de sine încetase, de mult, să mai fie pentru ei un concept abstract. Devenise felul în care își trăiau viața.

S-au deschis înscrierile

Dacă ai citit până aici și ceva din tine a rezonat, poate că acest lucru nu este întâmplător.